26 dec

Dupa cum ziceam, azi trebuia sa vedem muntele Taranaki.
Cu inima stransa ca norii vor inconjura capul vulcanului am pornit spre el.
Prima intalnire: l-am vazut de departe, prima oara nu s-a aflat in campul nostru vizual si am zarit doar pe vecinul lui mai mic si mai modest, am fost dezamagita, nu zapada pe el, nimic impresionant, pana cand am intors capul in toate directiile cautand disperata adevaratul munte pe care il vazusem eu in vederi. Nu a durat mult si l-am zarit; Iuuuuuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!! era mare, frumos, cu caciula alba pe urechi si cu un abur fin, ca un halou de sfant in jurul capului ce inca ne mai lasa sa il vedem in toata maretia lui. Ne-am zis ca poate avem noroc si il vedem si de aproape la fel de bine.
Am urmat cursul soselei ce urma sa ne duca foarte aproape de masiv. Am urcat ceva pe sosea, ne-am desfundat urechile de cateva ori si in sfarsit am ajuns intr-o parcare de unde am urcat pe jos cateva sute de metri pe versant.
Am urmat o poteca pe langa o prapastie si am urcat pe scari din lemn facute tot pe marginea prapastiei; o rana adanca de pe vremea cand vulcanul a erupt.
Odata ce ne apropiam de masiv, varful lui disparea si disperarea mea crestea cand vedeam ca norii il cuceresc inaintea mea.
Tot timpul cat am fost aproape de masiv nu am reusit sa vad varful calumea, doar cate putin cand o fereastra binevoitoare a unui nor ne mai arata cate putin din frumuseta conului vulcanic.

M-am resemnat, am injurat si am coborat spre baza muntelui, loc de unde mai multe carari iti ofereau posibilitatea sa te plimbi prin padure si sa te ascunzi de munte la randul tau.
Am mai admirat inca odata jumatea de jos a muntelui, m-am pozat cu ce am mai gasit pe acolo si am urmat o carare prin padure.
Am vazut inca o cascada frumoasa: Dowson falls si ne-am dus resemnati si in oras, sa il vedem asa un pic si sa ne innecam amarul pe plaja.

Orasul New Plymouth, ca orice oras din NZ (o sa descriu la un moment dat orasele de aici, aerul general): micut, aerisit, paoate prea aerisit de vantul turbat de coasta.
Plaja: urata cu faleza inalta, nisip umed si negru, feros si stralucitor in soare. Marea Tasmaniei agitata, si pe vantul ala nu putea fi decat foarte rece. Nu am rezistat mult la vantul puternic de pe plaja si ne-am retras intr-un parc de unde am avut ocazia sa admiram cum muntele Taranaki (sau mt. Egmont) se uita la marea Tasmaniei peste orasul New Plymouth. Interesanta priveliste, norocos oras.